În perioada 19–20 septembrie 2026, Cumpăna găzduiește cea de-a doua ediție a Festivalului Șuberecului, un eveniment dedicat tradițiilor culinare, folclorului și multiculturalității dobrogene.
Organizat de Uniunea Democrată Turcă din România, în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Cumpăna, festivalul reunește membri ai comunității, reprezentanți ai administrației locale și ai comunității turce din România.
La eveniment au fost prezenți Mariana Gâju, primarul comunei Cumpăna, Fedbi Osman, președintele UDTR, secretarul general al UDTR totodata şi director Radio T, Prof. Ervin Ibraim.
Cele două zile sunt dedicate gusturilor tradiționale și patrimoniului cultural dobrogean, cu șuberecuri pregătite la foc deschis, gözleme, plăcinte tradiționale, costume populare și momente artistice susținute de ansambluri de copii.
Un eveniment care ne arată, încă o dată, că tradițiile, cultura și gastronomia aduc oamenii împreună.
Nu sunt încă comentarii aprobate.